Postări

Se afișează postări cu eticheta DR.TIANA FLOREA

Dr. Tiana Florea devine primul medic veterinar din cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara acceptată într-un program de rezidențiat european (EBVS-ECVD) într-o clinică privată

Imagine
   O premieră pentru medicina veterinară din România a fost marcată recent de Dr. Tiana Florea, absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara, care a devenit primul medic veterinar din țară acceptat într-un program de rezidențiat european acreditat de European Board of Veterinary Specialisation (EBVS) în cadrul European College of Veterinary Dermatology (ECVD) pe o disciplină clinică ce se va desfășura în România în cadrul unei clinici private (Regatul Animalelor) sub îndrumarea unui specialist român-Dr. Dip. ECVD Rareș Căpitan . Această realizare excepțională marchează un moment definitoriu pentru dezvoltarea dermatologiei veterinare în România și reprezintă un pas important spre alinierea la cele mai înalte standarde europene din domeniu.  Această reușită subliniază progresul semnificativ al medicinei veterinare din România și deschide noi oportunități pentru alți specialiști care doresc să urmeze aceeași cale.   Până în prezent, programele de rez...