
Ediția din acest an a cuprins 4 secțiuni de premiere:

Cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic reprezintă motorul de creștere a
competivității și dezvoltării, atât pentru mediul academic, cât și pentru mediul economic, fapt ce justifică atenția deosebită de care se bucură acestea în cadrul 𝗨𝗻𝗶𝘃𝗲𝗿𝘀𝗶𝘁ăț𝗶𝗶 𝗱𝗲 Ș𝘁𝗶𝗶𝗻ț𝗲𝗹𝗲 𝗩𝗶𝗲ț𝗶𝗶 “𝗥𝗲𝗴𝗲𝗹𝗲 𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗜” 𝗱𝗶𝗻 𝗧𝗶𝗺𝗶ș𝗼𝗮𝗿𝗮 prin: articole științifice; Contracte de cercetare câștigate în competiții ale MCID, UEFISCDI, H2020, Interreg Europe, EEA& Norway grants, ERA-NET, precum și alte competiții difuzate pe site-ul UEFISCDI; Contracte de cercetare (inclusiv cercetare clinică) / consultanță încheiate cu agenți economici, autorități publice și / sau persoane fizice; proiecte câștigate în cadrul programelor operaționale (POR, POCU, POC, POCA, POIM, PNDR, POPAM), proiecte ale Ministerul Educației (FDI si ROSE); Brevete de invenție (se exclud cererile de brevet) obținute în perioada 01.12.2019 - 30.11.2023);

Cadrele didactice ale universității nu sunt implicate doar în actul didactic de predare, ci cu multă dăruire și profesionalism se preocupă de îndrumarea studenților, în activități extracurriculare un exemplu în acest sens este secțiunea – Activități științifice, artistice, culturale și sportive pentru concursul profesional AGRONOMIADA.

Nucleul cunoașterii unui tânăr se formează încă din mediul preuniversitar, cu care USVT a constituit o relație de parteneriat de-a lungul anilor cu licee din Timișoara, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu.

. Pe lângă partea de educație și cercetare, 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐞 Ș𝐭𝐢𝐢𝐧ț𝐞𝐥𝐞 𝐕𝐢𝐞ț𝐢𝐢 "𝐑𝐞𝐠𝐞𝐥𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐈" 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐦𝐢ș𝐨𝐚𝐫𝐚, a susținut mereu sportul de performanță. Astfel, cu această ocazie a fost premiată cea mai titrată echipă a Timișoarei, echipa de rugby SCM USV Timișoara, cu care universitatea are un parteneriat activ.

Încheierea a fost realizată de către
Akademika Banat cu un program deosebit de colinde.
#usvt #usvtsunteu #usvterasmus #student2023 #setupyourlifesetupyourfuture #pentrutine #usvtpentrutine #timisoara #studentusvt #fa #fita #fmtr #fmv #fbira #fia #timis #timisoara #romania #lifescience #letslink #life #stiintelevietii #capitalaculturalaeuropeana2023 #galapremiilor2023usvt
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Nume/Premune
Email
Mesaj