"𝐏𝐢𝐠 𝐢𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐲 𝐅𝐫𝐨𝐦 𝐟𝐚𝐫𝐦 𝐭𝐨 𝐟𝐨𝐫𝐤"

În data de 24 mai 2024, în
Aula Magna "Iulian Drăcea" - USVT în prezența unui numeros auditoriu, a avut loc, Conferința internațională ”𝐈𝐧𝐝𝐮𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐫𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐟𝐞𝐫𝐦ă 𝐥𝐚 𝐟𝐮𝐫𝐜𝐮𝐥𝐢ță”.

În cuvântul său de deschidere, rectorul
𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 𝐝𝐞 Ș𝐭𝐢𝐢𝐧ț𝐞𝐥𝐞 𝐕𝐢𝐞ț𝐢𝐢 "𝐑𝐞𝐠𝐞𝐥𝐞 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢" 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐦𝐢ș𝐨𝐚𝐫𝐚, prof. univ. dr. Cosmin Alin Popescu, a arătat că există o lungă tradiție a creșterii suinelor și a consumului de carne de porc în România, această carne fiind principala sursă de proteine în alimentația românilor. Totodată, rectorul a făcut apel la specialiștii prezenți pentru a găsi soluții la provocarea actuală a pestei porcine africane în condițiile specifice României, unde există un număr mare de gospodării care dețin efective de suine.

Conferința a fost structurată pe prezentarea etapelor de proiectare și realizare a unei ferme industriale de reproducție a suinelor "de la fermă la furculiță".

Vorbitorii, specialiști reprezentând companii de prestigiu din 𝐂𝐚𝐧𝐚𝐝𝐚, 𝐃𝐚𝐧𝐞𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚, 𝐈𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚, 𝐎𝐥𝐚𝐧𝐝𝐚 ș𝐢 𝐔𝐧𝐠𝐚𝐫𝐢𝐚, au prezentat soluții tehnice moderne în echiparea fermelor de acest tip, conform cerințelor și perspectivelor privind bunăstarea animalelor, a biosecurității și a sustenabilității.

Conferința s-a bucurat de un real succes, numeroșii studenți și cadrele didactice prezente stabilind contacte cu reprezentanții firmelor care au susținut prezentările, în vederea unor posibile colaborări în domeniul cercetării, precum și a formării viitorilor specialiști în domeniu.

Speakerii au fost impresionați de excelentele condiții acordate evenimentului, plecând cu promisiunea de a reveni oricând la
#USVT, pentru a susține atât de necesara cooperare dintre învățământ, cercetare și industrie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Nume/Premune
Email
Mesaj