🎓 Gala Excelenței USVT 2025 – O zi a performanței, recunoașterii și apartenenței academice


Aula Magna "Iulian Drăcea" - USVT a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a găzduit Galei Excelenței USVT, un eveniment festiv care a adus împreună cadre didactice, cercetători, studenți, parteneri instituționali și reprezentanți ai comunității locale și naționale, într-un demers colectiv de recunoaștere a valorii și implicării în educație și cercetare.
✨ Evenimentul a fost moderat de Prof. univ. dr. Claudiu Teodor Arieșan, iar emoția momentului a fost accentuată de recitalul corului Akademika Banat Chorus, care a interpretat colindele „Vin Colindătorii” și „Colo’n sus mai în susu”, marcând apropierea sărbătorilor de iarnă.


🎤
Un moment de referință al evenimentului l-a constituit cuvântul de deschidere al domnului Rector, Prof. univ. dr. Cosmin Alin Popescu.
În discursul său, rectorul USVT a subliniat importanța recunoașterii meritelor academice, a cercetării și a muncii în echipă, apreciind devotamentul cadrelor didactice și al partenerilor educaționali care contribuie la dezvoltarea continuă a universității. De asemenea, a evidențiat rolul tot mai activ al universității în societate și impactul pe care USVT îl are în plan regional, național și internațional:
„Excelența nu este un obiectiv temporar, ci o direcție constantă a USVT – un angajament față de educație, știință și comunitate.”
📚 În continuarea momentului festiv, audiența a avut privilegiul de a asista la un moment special susținut de Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, istoric și profesor universitar de prestigiu.

Cunoscut pentru eleganța discursului său și profunzimea ideilor, domnul profesor Cioroianu a vorbit despre rolul cunoașterii în formarea societății moderne, despre nevoia de continuitate a tradiției academice românești, și despre responsabilitatea intelectualului de a construi punți între trecut, prezent și viitor.
Prin intervenția sa, evenimentul a căpătat o dimensiune umanistă și culturală, aducând în prim-plan valoarea spiritului academic într-o lume aflată în continuă transformare.
🎖️ Cu ocazia acestui eveniment de înaltă ținută, Academicianul Prof. univ. dr. Păun Ion Otiman a primit Diploma de Onoare și Medalia aniversară „80 de ani de la înființarea universității”, în semn de recunoștință pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea învățământului agronomic românesc și la prestigiul academic al USVT.


🎶
Încheierea evenimentului
Cu un nou recital de colinde – „Acasă la bunici” și „Am pornit cu colindatu’” – corul Akademika Banat a adus o notă caldă și tradițională la finalul acestei zile memorabile.


📍
Gala Excelenței USVT 2025 a fost o celebrare a valorii, a implicării și a apartenenței la comunitatea academică, reconfirmând misiunea USVT de a forma profesioniști, cercetători și cetățeni implicați în viitorul societății.

Mai multe imagini sunt disponibile pe pagina oficială de Facebook USVT.










































Comentarii

Știri - USVT

🚜 𝑻𝑶𝑷𝑺 - 𝑪𝒐𝒏𝒇𝒆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝑻𝒆𝒉𝒏𝒐𝒍𝒐𝒈𝒊𝒊 𝑶𝒑𝒕𝒊𝒎𝒆 𝒅𝒆 𝑷𝒓𝒆𝒍𝒖𝒄𝒓𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝑺𝒐𝒍𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈 𝒍𝒂 𝑻𝒊𝒎𝒊𝒔𝒐𝒂𝒓𝒂

AI și XR în curricula universitară pentru studenții USVT

USVT prezentă la Salonul Internațional EuroPolitehnicus din București

Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” – ediția 2025

Agricultura, de acum înainte – Conferința Regională Fermierii Noștri 2025